Strategia de Asistenţa pentru România fisiere

Context

De când s-a început tranziţia economicã în 1990, România a abordat reformele într-o manieră ezitantă, încercând sã protejeze grupuri de interese şi să minimalizeze costurile sociale asociate cu trecerea la economia de piaţă. Aceastã strategie nu a condus la rezultate economice sau sociale pe termen lung, iar costurile au fost mai mari decât dacă s-ar fi adoptat o reformă structurală mai curajoasã de la început. Sărăcia a crescut simţitor, iar procentul de populaţie care trãieşte sub pragul de sărăcie s-a dublat, în a doua jumătate a anilor 90, ajungând de la 20 la 41%.

Lipsa voinţei politice de a face reformă precum şi capacitatea instituţională şi de guvernare redusã stau la baza performanţei economice mai puţin decât satisfăcătoare şi a condiţiilor sociale deteriorate. Aceste două aspecte sunt puse în evidenţã de (i) nivelul foarte ridicat al arieratelor întreprinderilor româneşti (42% din PIB la sfârşitul anului 1999); (ii) modificarea frecventã a legislaţiei, cu accent puternic pe mãsurile de urgenţã, şi puţinele eforturi de construire a capacităţii instituţionale în vederea aplicãrii noii legislaţii; şi (iii) un mediu de afaceri neatractiv.

Multe dintre aceste probleme au fost identificate pe parcursul consultărilor care au avut loc în perioada 1999-2000, în cadrul iniţiativei Cadrul Cuprinzător de Dezvoltare (CDF - Comprehensive Development Framework), pentru care România este o ţară-pilot. Aceste consultări au demonstrat clar consensul românilor asupra obiectivelor de dezvoltare vizând reducerea sărăciei şi aderarea la Uniunea Europeană (UE). A existat de asemenea un consens larg asupra faptului cã pentru atingerea acestor obiective va fi nevoie de creştere economicã, întărirea capacităţii instituţionale, un acces mai mare la oportunităţi, un sistem puternic de protecţie socială, de o dezvoltare durabilã precum şi de protecţia mediului şi a resurselor naturale. Recunoscând aceste opinii larg împărtăşite, noul Guvern (ales la sfârşitul anului 2000) şi-a identificat priorităţile pe aceeaşi linie.

Deşi noul Guvern a întreprins măsuri într-o serie de domenii pentru stabilirea unui program de reformă, au mai rămas importante obiective de dezvoltare, în special în domeniul privatizării întreprinderilor, reforma sectorului financiar-bancar, restructurarea şi privatizarea sectorului energiei, descentralizarea sistemului fiscal, privatizarea terenurilor şi continuarea reformei în sectorul agricol, accesul egal la educaţie în mediul rural, şi reforma sistemului de pensii pentru asigurarea sustenabilităţii în contextul unei populaţii care îmbătrâneşte. O importanţă deosebită va avea încheierea unui acord stand-by cu Fondul Monetar Internaţional (FMI).

Recentele evenimente din România plasează ţara într-o poziþie deosebit de avantajoasã pentru accelerarea reformelor. După ce timp de trei ani rata creşterii PIB real a fost negativă, economia a început sã creascã din nou în anul 2000, şi se prevede cã aceasta va atinge circa 4% din PIB în 2001. Redresarea economiei se datorează în parte unei creşteri puternice a exporturilor, în principal de produse prelucrate şi re-exportate în ţãrile din UE. Sustenabilitatea actualei creşteri economice va depinde de capacitatea noului Guvern de a implementa un set coerent de reforme economice.

Strategia de Asistenţă a Grupului Băncii Mondiale

Strategia de asistenţă a Grupului Băncii Mondiale prezintã două scenarii distincte. Dacã România va accelera reforma, asistenţa oferită de Bancă va sprijini un set de reforme structurale şi sectoriale în vederea accelerării creşterii economice şi pregătirii României pentru eventuala aderare la UE. In cadrul acestui scenariu de asistenţă maximã, sumele acordate de Bancă ar atinge maximum 995 milioane de dolari pe perioada 2002-2004 pentru trei-patru operaţii pe an, spre deosebire de cei 600 milioane dolari acordaţi în perioada 1998-2000. Această creştere s-ar datora în special împrumuturilor de ajustare (pânã la 550 de milioane pe o perioada de trei ani) pentru sprijinirea programului de reforme al Guvernului, asociată cu accelerarea reformelor.

Prima operaţiune de ajustare va sprijini reformele care încurajează dezvoltarea sectorului privat (inclusiv reforma întreprinderilor şi a sectoarelor financiar şi energie). Următoarele operaţiuni vor sprijini reformele la nivel instituţional, de reglementare şi de guvernare, precum şi continuarea reformelor vizând dezvoltarea sectorului privat. Împrumuturile de ajustare vor completa împrumuturile pentru reforme sectoriale sub formã de împrumuturi individuale pentru investiţii. Serviciile non-împrumut vor include cel puţin patru studii asupra reformei pe an, plus diverse granturi, asistenţă tehnică, şi training oferit de Institutul Băncii Mondiale în domenii cheie ale reformei. Corporaţia Financiarã Internaţionalã (IFC), membrã a Grupului Bãncii Mondiale, va completa sprijinul acordat de Banca Mondială pentru dezvoltarea sectorului privat, cu accent pe patru domenii cheie: restructurarea infrastructurii municipale, obţinerea finanţării pentru restructurarea post-privatizare, sprijinirea dezvoltării pieţelor de capital şi a întreprinderilor mici şi mijlocii şi selectarea investiţiilor din sectorul privat pentru domeniul forestier. In general, nivelul activităţii IFC va depinde foarte mult de îmbunătăţirea mediului de afaceri din ţară.

Scenariul pentru o asistenţă maximă va fi determinat de progresul înregistrat în stabilirea cadrului macroeconomic responsabil de reducerea inflaþiei şi creşterea economicã, precum şi de progresul înregistrat în domeniul următoarelor politici cheie: (i) încheierea privatizãrilor şi restructurărilor conform PSAL I; (ii) iniţierea privatizării şi procesului de restructurare a numărului rămas de întreprinderi mari de stat; (iii) acord asupra unui plan şi unei agende pentru reducerea arieratelor din sectorul energie; (iv) acord irevocabil asupra metodei şi calandarului privatizării Băncii Comerciale Române (BCR) şi a CEC; (v) îmbunătăţirea cadrului legislativ şi de supraveghere a sectorului financiar; şi (vi) aprobarea legislaţiei pentru asistenţă socialã (legea cadru pentru venitul minim garantat şi pentru asistenţă socială).

Pe de altã parte, noul Guvern ar putea sã abordeze reformele de o manierã şi mai ezitantã, sau chiar să regreseze în anumite domenii. Acesta ar avea ca rezultat o reducere semnificativã a sprijinului acordat de Grupul Băncii Mondiale, din două motive. In contextul politicii implicite scenariului de asistenţă minimă, Guvernul României nu ar trebui sã supună cetăţenii unor noi datorii externe deoarece finanţarea de la Grupul Băncii Mondiale nu ar genera creşterea necesarã pentru serviciul datoriei. În plus, din partea Băncii Mondiale ar apărea dubii privitoare la capacitatea de returnare a împrumuturilor. In consecinţă, în cadrul scenariului de asistenţă minimã, împrumuturile s-ar reduce semnificativ la suma totalã de 60 milioane dolari pentru perioada 2002-2004. De asemenea, s-ar reduce semnificativ numărul de operaţiuni, la una sau două pe an. Acest program redus de împrumut s-ar concentra pe reducerea sărăciei şi consolidarea instituţiilor publice la scară modestă, şi ar fi completat cu servicii de consultanţă în vederea menţinerii dialogului asupra politicilor cu autorităţile. Aceste servicii ar include diverse note asupra unor politici (ex. probleme din sectorul energie), o revizuire a cheltuielilor publice, şi un Memorandum Economic concentrat pe aderarea la UE.

Concluzie

Deşi pe parcursul primelor şase luni de la instalare, Guvernul României a întreprins o serie de acţiuni care demonstreazã intenţia sa de accelerare a reformei, pe parcursul următorilor trei ani el va trebui să implementeze în ritm susþinut agenda reformelor pe care le-a început. Guvernul va trebui sã cântăreascã implicaţiile politice şi economice ale ritmului de reformã ales, şi să evite regresul care ar putea conduce la continuarea politicii inconsevente de reformã manifestatã în trecut, precum şi la reducerea asistenţei din partea comunităţii internaţionale. Totuşi, deoarece vizeazã reducerea sãrãciei şi aderarea la UE pentru care depune eforturi, este posibil ca Guvernul sã tragã concluzia cã interesele economice şi politice mai degrabă converg decât se află în conflict. Dacă Guvernul va urmări aceastã concluzie în manierã susţinutã, Grupul Băncii Mondiale va fi pregătit să răspundã printr-un program de asistenţă semnificativă.