Metode de predare occidentale în şcolile săteşti

ŞTEFAN CEL MARE, România - La intrarea în satul Ştefan cel Mare, aflat nu departe de Piteşti, te întâmpină dis-de-dimineaţă puzderie de copii cu nasul roşu de la frig. Cu ghiozdanul în spate şi caciula pe-o ureche merg cu mămici, tătici şi bunici spre şcoală. Părinţii pe jos, copiii pe biciclete. Pe drum se mai opresc să dea cate un “bună dimineaţa" peste gard vreunei mătuşi care trebăluieşte prin curte. În inima satului, vizavi de biserică şi primărie, la şcoala generală, clopoţelul anunţă începerea orelor. Micuţii din clasa întâi se grăbesc să-şi ocupe locurile în băncile dispuse ca în Occident pe două rânduri. Ciulesc urechile şi sorb din priviri cuvintele învăţătoarei. Rodica Ciobanu predă la şcoala din Ştefan cel Mare de 23 de ani, ştie când să fie aspră şi ştie când e timpul unei mângâieri pe creştet. “Când s-au facut repartiţiile am ales satul acesta după nume. Mi-a plăcut şi aici am rămas", povesteşte învăţătoarea. Aici s-a căsătorit şi e convinsă că menirea ei este să fie învăţătoare la şcoala din Ştefan cel Mare. S-a bucurat atunci când a aflat că şcoala din sat este inclusă în programul de dezvoltare profesională a cadrelor didactice din mediul rural al Ministerului Educaţiei şi Cercetării, cu finanţare de la Banca Mondială.

Informaţia ajunge greu la sat
"La sat, informaţia ajunge întotdeauna mai greu", spune Rodica Ciobanu. “Din diverse motive tehnice sau materiale", explică ea. "Noi, dascălii din mediul rural, suferim când cei de la oraş ne zic, "voi de la sat"...". Învăţătoarea se mândreşte că elevi de-ai ei au câştigat de mai multe ori olimpiade şcolare şi că acum unii dintre ei învaţă la licee de prestigiu, chiar din Capitală". "Cu toţii au trecut prin mâna mea", spune Rodica Ciobanu.

"Proiectul l-am început împreună cu Ministerul Educaţiei în 2003, cu scopul de a diminua discrepanţele exagerat de mari - să nu uităm că 47 la sută din populaţia României trăieşte la sat - dintre mediul urban şi cel rural. Dacă întrebi profesorii din sate de ce au nevoie pentru şcoală, răspunsul lor este "calculatoare". S-ar putea să ne trezim că aceste calculatoare zac în sălile de clasă pentru că nu pot fi acoperite costurile de utilizare. Echipamentul reprezintă doar o treime a problemei şcolilor de la sate. Cea mai bună soluţie este formarea dascălilor din mediul rural, la ei acasă. Chiar şi atunci când proiectul nostru va lua sfârşit, procesul de modernizare trebuie continuat. Şi chiar în cazul în care copiii pregătiţi în aceste şcoli vor migra spre oraş, este bine că vor migra oameni calificaţi", declară Ana Maria Sandi, responsabil pe proiecte de învăţământ la Banca Mondială.

Predare după standarde europene
Din octombrie, când a început programul de formare profesională, învăţătoarea are, împreună cu ceilalţi 22 de colegi de cancelarie, un mentor care o consiliază la absolut tot ce înseamnă metode de predare modernă după standarde europene. Gata cu dictatul şi gata cu predatul monolog de la catedră. “Copiii sunt mult mai receptivi la predarea interactivă", recunosc profesorii în cancelarie. Micuţii din clasa întâi desenează, trebuie să completeze cuvinte, să pună cap la cap cuvintele pe care le găsesc într-un plic, într-o propoziţie cu înteles. Şcolarii sunt conştientizaţi mereu că ei sunt importanţi. "Sunt important pentru că învaţ să citesc şi să scriu. Pentru că ştiu să desenez brazi", spune un băieţel din clasa întâi. Stă puţin pe gânduri şi continuă: "Şi vreau să învăţ pentru că vreau să devin o persoană anume". Zâmbeşte. "Eu vreau să fiu fotbalist", spune un alt elev din clasa întâi. "Cu banii câştigaţi am să-i cumpar lui tata scotch, că are mare nevoie, iar lui mami un detergent bun". Mentorul Maria Ciolan, la rândul său dascăl, are sub oblăduire alături de şcoala din Stefan cel Mare alte 97 din judetul Argeş. "În fiecare zi sunt în alt sat", povesteşte mentorul. Maria Ciolan este născută într-un sat, lucru care o motivează şi mai mult în munca pe care o face acum. "Când mă duc la o şcoală frumoasă îmi creşte inima", spune mentorul.

Naveta cu bicicleta...

Şcoala din Ştefan cel Mare este o şcoală frumoasă. A fost dărâmată acum trei ani şi reconstruită din temelii printr-un program al Băncii Mondiale de reabilitare a şcolilor din mediul rural. "Scriau copiii cu mănuşi în clasă", îşi aminteşte directoarea şcolii, Florica Alexe. Acum avem şi caldură, şi canalizare, spune ea. "Prin acest program de dezvoltare profesională încercăm să schimbăm ceva'", povesteşte mentorul. "Ne-am bucurat că mentorii au venit la noi acasă", spune directoarea. Şi ea ştie într-adevar ce înseamnă o şcoală dintr-un sat amărât. "Am fost repartizată la terminarea studiului undeva prin Vrancea. Apă sărată, noroi şi nici măcar o haltă de tren", povesteşte directoarea Alexe. "Pentru că predau biologia, intram la clasă în halat alb". Clopoţelul anunţă sfârşitul pauzei. Elevii clasei a şaptea încep ora de religie cu un Tatăl nostru. Cu palmele la tâmplă rostesc un amin în cor. Se gândesc la mama care spune în fiecare seară o rugaciune pentru cei dragi. Profesoara, timidă şi rumenă în obraji, povesteşte despre semnificaţia Crăciunului. Citeşte un psalm din Biblie. Copiii ascultă cu ochii mari şi se gândesc la duminica de Crăciun. Elevii clasei a şaptea ştiu deja unde vor merge la liceu: în Piteşti, la Bucureşti, pentru că acolo sunt locuri de muncă mai multe, în Spania, pentru că părinţii lucrează acolo". Este amiază şi clopotelul sună de ieşire. În faţa şcolii, părinţi cu biciclete îşi asteaptă copiii să-i ducă acasă.

"Proiectul Ministerului Educaţiei finanţat cu bani de la Banca Mondială, guvern şi de la autorităţile locale este menit să asigure egalitatea de şanse între copiii din mediul rural şi cei din oraşe. Doar circa doi la sută din copiii proveniţi din mediul rural ajung să studieze în universităţi. Şcolile de la sate se confruntă cu o lipsă acută de dotare, de materiale didactice, carte şcolară şi spaţii civilizate. Tototodată, şcolile din mediul rural se confruntă cu lipsa cadrelor calificate. Dascălii de aici au salarii foarte mici şi nu au acces la programele de formare profesională cum au cei din oraşe. Cu acest program calificăm peste trei mii de dascăli din sate. Este pasul pregătitor pentru dotarea şcolilor cu calculatoare. "Ce sens are să aduci calculatoare dacă cei mici nu au manuale?", spune Tiberiu Velter, Directorul Unităţii de Management a Proiectului pentru Învăţământul Rural din cadrul Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

Magda Crişan

Acest articol a fost publicat în ziarul Adevărul, din 20 decembrie 2005.

Mai multe informaţii despre proiectul Educaţia în mediul rural, puteţi accesa aici.

Alte articole despre proiectele asistate de Banca Mondială pot fi accesate aici.