Peter Harrold - Curriculum Vitae

Accesibil si în: English

 PeterHarrold1

 

 

 

 

Peter Harrold

 

Director de ţară
Europa Centrală şi Ţările Baltice
Regiunea Europei şi Asiei Centrale
Banca Mondială

Peter Harrold, de naţionalitate britanică, a devenit Director de Ţară pentru Europa Centrală şi Ţările Baltice în luna ianuarie a anului 2010.

Până în decembrie 2009, dl. Harrold a fost Director al Serviciilor pentru Operaţiuni în cadrul instituţiei viceprezidenţiale pentru Serviciul de Politici de Operaţiuni şi Servicii de Ţară, în cadrul căreia a fost responsabil cu politicile care stau la baza tuturor împrumuturilor pentru investiţii ale Băncii Mondiale, cu accent special pe reforma cadrului politicilor aplicate în domeniul împrumuturilor pentru investiţii, precum şi cu Planul de Implementare pentru Strategie de Guvernanţă şi Combatere a Corupţiei, şi reforma politicilor de informare publică. În timpul mandatului său de patru ani în cadrul Serviciului de Politici de Operaţiuni şi Servicii de Ţară, dl. Harrold a supravegheat introducerea politicilor de „Intervenţie Rapidă”, reformarea împrumuturilor pentru investiţii, introducerea utilizării Sistemelor Pilot pentru Achiziţii Internaţionale, la nivel naţional, precum şi introducerea noii Politici privind Accesul la Informaţii.

Dl. Harrold s-a alăturat echipei Băncii Mondiale în 1981, ca Tânăr Profesionist (Young Professional) şi, începând de la momentul respectiv a deţinut mai multe funcţii în mai multe regiuni. În perioada 1982-1986, a fost Economist Responsabil de Ţară pentru Jamaica, coordonând activitatea economică a Băncii şi operaţiunile sale de ajustare. În următorii şapte ani, a mai deţinut cu succes şi alte funcţii, cum ar fi Economist Senior, Economist Rezident Senior Economist Principal pentru China; deţinând această funcţie, el a fost responsabil cu programul activităţii economice, şi cu consultanţa principală acordată pentru diverse probleme legate de reforma economică, inclusiv formularea programului antiinflaţionist tip “soft-landing” în 1993. În perioada 1993-1996, în calitate de Consultant Economic pentru Departamentul Tehnic pentru Africa, dl. Harrold a fost, împreună cu alte persoane, responsabil pentru regiunea africană pentru cheltuieli publice şi abordări la nivel de sector, ceea ce a dus la utilizarea pe scară largă a abordărilor sectoriale globale (S.W.A.P.), în special în sectoarele învăţământului şi sănătăţii.  În 1996, dl. Harrold a fost numit Manager pentru Grupurile Macroeconomice în Africa de Vest, acoperind Mali, Senegal, Sierra Leone, Guineea, Gambia, Mauritania, Sao Tome/Principe, Cape Verde, Guineea-Bissau şi Liberia.  Apoi, în 1997 a fost numit Director de Ţară pentru Ghana, Liberia şi Sierra Leone, iar în 2002 a devenit Director de Ţară pentru Sri-Lanka.  Cu privire la mandatul de nouă ani ca Director de Ţară, oamenii şi-l vor aminti mereu pe dl. Harrold mai întâi pentru abordarea inovativă a parteneriatelor, şi pentru poziţia de lider pe care a avut-o în situaţiile de criză şi conflict, mai întâi în momentul în care Sierra Leone a început să iasă dintr-unul dintre cele mai sângeroase conflicte din Africa, şi apoi în momentul în care Sri Lanka a încercat mai întâi un proces de pace în lungul său război civil şi ulterior când a fost lovită de devastatorul Tsunami, la sfârşitul anului 2004.  În Sierra Leone, Banca a făcut prima încercare de sprijinire a demobilizării şi reintegrării, în timp ce în Sri Lanka s-a demarat primul program de reinstalare a cetăţenilor strămutaţi în urma conflictului intern.  Peter Harrold deţine o diplomă de studii aprofundate (MA) în Politică, Filozofie şi Economie la Universitatea Oxford, precum şi o diplomă de studii aprofundate în Economie şi Econometrie de la Universitatea din Manchester. Înainte de a se alătura echipei de la Banca Mondială, dl. Harrold a fost Asistent Economic / Asistent Economic Senior în cadrul Ministerul Dezvoltării Teritoriilor Britanice, şi apoi Economist Şef în cadrul Guvernului Republicii Seychelles.

Vorbeşte fluent engleza şi franceza.




Permanent URL for this page: http://go.worldbank.org/B02U2K6LX0