Banca Mondială trasează geografia economică locală şi globală; se cere o integrare mai amplă

Comunicat de presă nr. 2008/080/DEC

Persoana de contact: 
În Washington: Merrell Tuck (202)473-9516
Telefon mobil: (202) 415-1775
mtuckprimdahl@worldbank.org

Washington DC, 6 noiembrie 2008 – Istoria ne arată că perioadele de crize grave pot face ca naţiunile să devină introvertite, uneori consecinţele fiind negative. Raportul privind dezvoltarea mondială 2009: restructurarea geografiei economice, publicat astăzi, demonstrează că cele mai eficiente politici de promovare a creşterii pe termen lung sunt cele care facilitează concentrarea geografică şi integrarea economică, ambele în interiorul ţărilor şi între acestea.

„Oamenii cei mai dezavantajaţi din punct de vedere geografic ai lumii ştiu prea bine că(,) creşterea nu apare în toate locurile în acelaşi timp", a spus Indermit S. Gill, director al Raportului privind dezvoltarea mondială (RDM) şi economist şef, Europa şi Asia Centrală. „Pieţele favorizează unele locuri în detrimentul altora. Lupta împotriva acestei concentrări este sinonimă cu lupta împotriva prosperităţii.  Guvernele trebuie să faciliteze concentrarea geografică a producţiei.  Însă, trebuie de asemenea să instituie politici care fac asigurarea nevoilor de bază – şcoli, securitate, străzi şi salubritate publică – mult mai universală”.

„Locurile din urmă şi cele fruntaşe pot fi aduse mai aproape din punct de vedere economic eliberând forţele pieţei de aglomerare, migrare şi specializare, aşa cum am văzut în America de Nord, Europa de Vest şi Asia de Est, unde comerţul intra-industrial a alimentat prosperitatea", a spus Justin Lin, economist şef şi vicepreşedinte principal al Băncii Mondiale, Economia dezvoltării.  „Bunăstarea oraşelor, provinciilor şi a naţiunilor va fi stabilită în funcţie de cât de bine vor coopera pieţele şi guvernele pentru a se folosi de aceste forţe".

Noul Raport privind dezvoltarea mondială pune sub semnul întrebării afirmaţia privind căreia activităţile economice trebuie răspândite geografic în beneficiul celor mai săraci şi vulnerabili din lume.  Încercarea de a răspândi activitatea economică poate împiedica creşterea, având rezultate reduse în lupta împotriva sărăciei. Pentru o creştere rapidă, comună, guvernele trebuie să promoveze integrarea economică la baza căreia stă mobilitatea oamenilor, produselor şi a ideilor.

„De-a lungul istoriei, mobilitatea a ajutat oamenii să scape de tirania geografiei sau a guvernării dezamăgitoare”, a spus Gill. „Raportul vede aceasta ca parte a procesului vital al integrării economice, deoarece oamenii mobili şi produsele mobile reprezintă piatra de temelie a globalizării complexe, durabile”.

Integrarea trebuie să fie conceptul crucial al discuţiilor privind politica ce implică localizarea producţiei, oamenilor şi a sărăciei – în special, al dezbaterilor privind urbanizarea, dezvoltarea regională şi globalizarea. În schimb, toate cele trei subliniază excesiv intervenţiile în funcţie de localizare.

„Într-o lume în care concentrarea economică reprezintă un lucru acceptat, guvernele trebuie să îmbunătăţească politicile locale, să ofere servicii de bază peste tot şi să investească eficient în infrastructură”, a spus Katherine Sierra, vicepreşedinte, Dezvoltare durabilă. „Aşa cum demonstrează RDM, stimulentele menite să atragă industria în zonele defavorizate trebuie folosite cu grijă”.

RDM restructurează dezbaterile de politică pentru a include toate instrumentele integrării – instituţiile comune, infrastructura de conectare şi intervenţiile dorite.  Prin instituţii comune raportul înţelege reglementările care afectează terenul, munca şi comerţul şi serviciile sociale precum educaţia şi sănătatea finanţate din taxe şi transferuri. Infrastructura se referă la drumuri, căi ferate, aeroporturi şi sisteme de comunicaţii. Intervenţiile includ programe de reabilitare zonală, stimulente fiscale speciale pentru firme şi acces comercial preferenţial pentru ţările sărace.

Geografia contează mult în a decide ceea ce este necesar, ceea ce nu este necesar şi ceea ce va da greş, argumentează raportul. Prin calibrarea amestecului acestor politici, naţiunile în curs de dezvoltare îşi pot restructura geografia economică, la fel cum au făcut în trecut şi economiile care în prezent aduc venituri mari.  Dacă fac acest lucru bine, concluzionează raportul, creşterea acestora va fi încă neechilibrată, dar dezvoltarea va fi complexă.

Context / Informaţii importante

• Activitatea economică se concentrează pe măsură ce regiunile prosperă.  Jumătate din producţia mondială se realizează în mai puţin de 5% din aria sa, o suprafaţă mai mică decât Algeria. Tokyo, cel mai mare oraş al lumii, adăposteşte 35 de milioane de oameni – o pătrime din populaţia Japoniei – dar reprezintă doar 4% din suprafaţa sa. Cairo produce mai mult de jumătate din PIB-ul Egiptului, folosind doar 0,5% din suprafaţa sa.  Cele trei state din centru-sud ale Braziliei reprezintă 15% din suprafaţa sa, dar peste jumătate din producţie. America de Nord, UE şi Japonia – cu mai puţin de un miliard de oameni – deţin peste două treimi din producţia mondială. 
• Standardele de viaţă sunt proporţionale cu dezvoltarea.  Ratele sărăciei în mediul rural sunt aproape peste tot mai mari decât în oraşe.  În Brazilia, China şi India, statele mai puţin dezvoltate au rate ale sărăciei de două ori mari decât în statele dezvoltate.  Ţările care găzduiesc „cel mai sărac miliard de oameni" - cele mai multe din Africa sub-sahariană şi Asia de Sud şi Centrală – au 12% din populaţia lumii dar mai puţin de 1% din PIB-ul acesteia. Dar localizarea contează din ce în ce mai puţin pentru standardele de viaţă pe măsură ce naţiunile prosperă. Estimările făcute pe baza studierii a peste 100 de standarde de viaţă indică faptul că gospodăriile din zonele cele mai prospere ale ţărilor în curs de dezvoltare precum Ghana şi Indonezia au un consum mediu cu aproape 75% mai mare decât cele din zonele defavorizate din aceste ţări. În ţările bogate, această diferenţă este mai mică de 25%.
• Creşterea necesită transformări geografice.  Creşterea densităţii pe măsură ce oraşele se dezvoltă, micşorarea distanţelor pe măsură ce oamenii migrează şi costurile de transport se reduc şi diviziunile mai mici pe măsură ce naţiunile „subţiază” graniţele economice – acestea reprezintă toate ingredientele pentru o creştere rapidă şi comună. În timp ce oraşele sunt mult mai mari acum, ritmul urbanizării din ţările în curs de dezvoltare nu este fără precedent.  Între timp, provinciile de coastă au prosperat în comparaţie cu zonele mai puţin accesibile, cota din exporturile globale din PIB-ul global crescând de la 6 la 26% în secolul XX. Numărul de frontiere internaţionale a crescut de la 100 la peste 600 din 1900. Dar ceea ce contează pentru creşterea economică este „opacizarea” graniţelor economice care depinde de restricţiile aduse fluxului de produse, capital, oameni şi idei. Graniţele dintre ţările din Europa de vest sunt acum cu aproape o cincime mai „opace” decât cele din Africa de Vest. 
• Prosperitatea se bazează pe oameni mobili şi produse mobile. Coreea a devenit din 80% rurală, 80% urbană între 1950 şi 1990, pe măsură ce venitul pe cap de locuitor a crescut de la cel prezent al Beninului depăşindu-l pe cel al Portugaliei. Statele Unite, cea mai mare economie din lume, au de asemenea una din cele mai mobile economii, cu aproape 35 de milioane de oameni schimbându-şi reşedinţa în fiecare an. În China, peste 150 de milioane de oameni s-au mutat în zonele de coastă în timpul anilor 1990. Costurile de transport mai mici au încurajat specializarea şi comerţul între economiile cu acelaşi stadiu de dezvoltare. Comerţul intra-industrial - schimbul de produse şi servicii similare – reprezintă acum aproape jumătate din comerţul global, în creştere de la o pătrime în anii 1960.  Deoarece comerţul depinde în mare măsură de costurile de transport, Asia de est, America de Nord şi Europa de vest desfăşoară o mare parte din acesta.